La FDAgri credem în parteneriat. Susținerea reciprocă apare odată cu împărtășirea experiențelor din comunitate, a tradiției, a rezultatelor, dar și prin identificarea oportunităților de asociere. Ne îndreptăm atenția către încurajarea relației dintre fermierii mici și mijlocii pe care vrem să îi aducem împreună, să le expunem munca, experiența și succesul.
Mai aproape de comunitățile rurale, de sectorul legumicol, de produsele locale vrem să îi aducem și pe consumatorii din spațiul urban. Reunim tradiția și iubirea de pământ cu dorința de a mânca sănătos, proaspăt, local. Aducem mai aproape de oamenii orașelor poveștile din spațiul rural, activitățile de la fermă și impactul lor în viața noastră, în fiecare zi.